Infecția tractului urinar, o problemă de sănătate care afectează anual milioane de femei

Publicat pe

Nerevizuit medical de la publicare

Articolul are peste 12 ani. Recomandările medicale se schimbă în timp, așa că verifică informațiile cu medicul tău.

Umbrele unei plante pe un perete bej

Infecția urinară deține locul al doilea în topul infecțiilor din organism. Femeile sunt în special predispuse la infecții urinare, deoarece au uretra scurtă, care facilitează pătrunderea bacteriilor cu ușurință în vezica urinară. Una din cinci dezvoltă o astfel de infecție în cursul vieții. Totuși, la bărbați infecțiile urinare nu sunt atât de frecvente, dar atunci când survin, au severitate mai mare decât la femei.

În ceea ce privește aparatul urinar, rinichii sunt cei prin care excesul de lichid și toxine din sânge sunt eliminate sub forma urinii. Ureterele sunt tuburi înguste care transportă urina de la rinichi la vezica urinară. Aceasta din urmă este un organ rezervor sub formă de sac, situat în partea inferioară a abdomenului. Urina este stocată în vezica urinară și eliminată prin uretră.

În medie un adult elimină 1,5 litri urină zilnic. Cantitatea de urină diferă în funcție de hrană și lichidele ingerate zilnic.

Se estimează că 20-35 % din toate femeile prezintă cel puțin o infecție urinară la un moment al vieții. Majoritatea infecțiilor urinare survin la femei sănătoase, active sexual, limitate la tractul urinar inferior, nu recidivează și răspund bine la un tratament cu antibiotic. Aceste infecții se numesc infecții urinare joase. Tractul urinar inferior se referă la vezica urinară și uretră.

Simptomele principale ale unei infecții urinare joase sunt legate de micțiune (urinat): micțiunile sunt frecvente, dureroase (disurie) și, în cazuri severe, urina este amestecată cu sânge (hematurie). În infecțiile urinare simple nu se asociază durere lombară, febră sau alte simptome generale.

Totuși, dacă infecția nu este tratată destul de rapid sau eficace, pot apărea complicații precum: abces al rinichiului, pionefroză (supurația țesutului renal și a căilor urinare adiacente), flegmon perinefretic. În plus, infecția poate fi agravată de o stare patologică preexistentă ca diabetul sau imunopresia (SIDA).

În ceea ce privește tratamentul, Doctor Dan Raica recomandă să apelați la un medic de specialitate în cazul în care prezentați astfel de simptome. Acesta vă poate recomanda o antibioterapie aleasă în funcție de rezultatele antibiogramei, precum și tratarea unei eventuale cauze favorizante, care amenință cu recidiva infecției urinare. Este posibil, în caz de cistită recidivantă, să se urmeze o antibioterapie preventivă luând în fiecare zi sau la 2-3 zile, antibiotice în foarte mici cantități, timp de mai multe luni.